Scoala de Agenti de Politie "Septimiu Muresan" Cluj Napoca

 

 

              

   

   

 

 

 

 

 

 

 

 înapoi

19.12.2014 Certificări ISO

 

              Începând cu aceeaşi dată de 19 decembrie, Sistemul Integrat de Management al Calităţii, Mediului şi Siguranţei Alimentului implementat la nivelul şcolii este certificat conform cerinţelor standardelor ISO 9001:2008, ISO 14001:2004 şi ISO 22000:2005. Certificarea a confirmat nivelul de calitate al activităţilor şcolii clujene de poliţie, marcând totodată şi atingerea obiectivelor specifice ale Subprogramului „Standarde şi calitate”  din cadrul Proiectului de dezvoltare instituţională 2012-2015 al instituţiei.

 

     

 

19.12.2014 O nouă serie de poliţişti locali la absolvire

 

              În cursul dimineţii are loc are loc festivitatea de absolvire a celei de a cincea serii de poliţişti locali pregătiţi de şcoala clujeană de poliţie: 24 de cursanţi.

 

 

 

09.12.2014 Ziua Internaţională Anticorupţie

 

            Cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaţionale Anticorupţie, la sediul şcolii are loc o masă rotundă cu tema ”Ziua Internaţională Anticorupţie”, la care participă reprezentaţi ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Cluj, ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, membrii societăţii civile - Asociaţia „Pro Democraţia” şi ARDOR -, ofiţeri-instructori de ordine publică, elevi ai anului II de studiu şi cursanţi ai Poliţiei Locale.

 

 

08-17.12.2014 Curs la Centrul de Excelenţă

 

            Centrul de Excelenţă din şcoala noastră organizează al doilea curs de formare a agenţilor şi ofiţerilor de poliţie în domeniul „Tacticii utilizării armamentului din dotare în condiţii de stres” din anul de pregătire 2014-2015, seria fiind formată din 16 agenţi de poliţie.

 

 

28.11.2014 Avansări înainte de termen

 

            Are loc şedinţa festivă prilejuită de sărbătorirea Zilei Naţionale a României, ocazie cu care 8 ofiţeri şi 5 agenţi de poliţie sunt avansaţi pentru merite excepţionale: comisar de poliţie Coblişan Cristian, comisar de poliţie Cristea Florin, comisar de poliţie Greab Mădălina, comisar de poliţie Tămaş Alina, subcomisar de poliţie Bârluţiu Ovidiu, subcomisar de poliţie Dobrin Alina, subcomisar de poliţie Raus Alina, inspector principal de poliţie Hanga Daniel, agent-şef principal de poliţie Mican Vasile, agent-şef principal de poliţie Vincze Vasile, agent-şef de poliţie Crecan Emilia, agent-şef adjunct de poliţie Goia Zoltan, agent-şef adjunct de poliţie Oprea Nicolae.

 

 

28.11.2014 Întâlnire a Şcolilor Europene

 

            Găzduim o întâlnire a directorilor a 8 şcoli clujene deţinătoare ale certificatului Şcoală Europeană. Tema activităţii a fost “Dezvoltarea relaţiilor de parteneriat educaţional în scopul promovării dimensiunii europene a educaţiei şi creşterii calităţii învăţământului românesc”. Activitatea a fost coordonată de către directorul şcolii - comisar-şef de poliţie Alexandru Tanco, director adjunct - comisar-şef de poliţie dr. Gabriel Rusu şi coordonatorul Centrului de Excelenţă din cadrul şcolii, doamna comisar-şef de poliţie Paraschiva Mihălţan.

 

 

20.11.2014 ”Ziua ştafetei”

 

            Şcoala se implică în premieră în proiectul ”Ziua ştafetei - Acum decid eu”, coordonat la Cluj-Napoca de către Institutul Român pentru Pace PATRIR şi organizat în 20 noiembrie, dată aniversară a semnării Convenţiei Drepturilor Copiilor. Anul acesta, dintre cei 48 de copii implicaţi în Cluj-Napoca în acest proiect, 6 au optat pentru ”a prelua ştafeta” de la elevii şi cadrele didactice ale Şcolii de Agenţi de Poliție ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca.

 

 

03-08.11.2014 Misiune în Belgia

 

            O delegaţie formată din comisar-şef de poliţie Simona Pintea, comisar-şef de poliţie Paraschiva Mihălţan şi comisar de poliţie Daniel Şipoş  a participat la un schimb de experienţă pe linia tacticii de intervenţie, la Şcoala de Poliţie din Ličge-Regatul Belgiei.

 

 

07.11.2014 Depunerea jurământului militar

 

            Elevii anului I depun jurământul militar, în prezenţa chestorului de poliţie Tudor Grindean - inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, care a prezentat mesajul domnului Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne; comisar-şef de poliţie Hristache Trofin - director adjunct al Direcţiei Management Resurse Umane din Inspectoratul General al Poliţiei Române; prof. dr. ing. Gheorghe Ioan Vuşcan - prefect al judeţului Cluj.

 

 

 

06.11.2014 Bilanţul anului şcolar 2013-2014

 

            În amfiteatru este prezentat Raportul General privind starea şi calitatea învăţământului în Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca pentru anul şcolar 2013-2014. Suntem onoraţi de prezenţa subprefectului judeţului Cluj - avocat Dan Codrean; a doamnei comisar-şef de poliţie Lavinia Jipa - ofiţer specialist din cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane, Ministerul Afacerilor Interne; a domnului comisar-şef de poliţie Hristache Trofin - director adjunct al Direcţiei Management Resurse Umane - Inspectoratul General al Poliţiei Române; a adjunctului şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj - domnul comisar-şef de poliţie Ion Trofin.

 

 

22.10.2014 Conferinţă internaţională la Oradea

 

            Participăm la conferinţa internaţională ”Alternative ale managementului carierei personalului didactic”, organizată de Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ”Avram Iancu” Oradea, alături de delegaţii din Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Rep. Srpska, Ucraina, Ungaria. Suntem reprezentaţi de către directorul adjunct  comisar-şef de poliţie dr. Gabriel Rusu - şi şefii de catedră comisar-şef de poliţie Paraschiva Mihălţan şi comisar-şef de poliţie Simona Pintea.

 

 

 

21-24.10.2014 Misiune în Cehia

 

            Directorul şcolii - comisar-şef de poliţie Alexandru Tanco, şi ofiţerul Relaţii publice - comisar de poliţie Alice Popa, participă la conferinţa internaţională „Noi tendinţe în pregătirea poliţiştilor”, organizată de Colegiul de Poliţie din Holesov - Republica Cehă, precum şi la inaugurarea unei „Săli de Tradiţii” a şcolii partenere. Activităţile au fost organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a Republicii Cehe. Au participat delegaţii din ţara gazdă, Germania, Polonia, România şi Slovacia, reprezentând şcoli, colegii, academii şi instituţii de formare continuă de poliţie, poliţie de frontieră şi aparţinând sistemului militar de învăţământ.

 

 

17-19.10.2014 Tabără de instrucţie la Băişoara

 

            Organizăm în staţiunea Muntele Băişorii a treia ediţie internaţională a proiectului „Taberei  internaţionale de instruire poliţienească Împreună în Europa pentru siguranţa comunităţii”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Cluj şi Asociaţia ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca. La tabără participă 26 de elevi şi 11 cadre din partea şcolii, precum şi 4 elevi şi 3 cadre reprezentând Şcoala de Poliţie din Ličge - Regatul Belgiei.

 

 

 

15-21.10.2014 Delegaţie belgiană

 

            Primim vizita unei delegaţii de la Şcoala de Poliţie din Ličge - Regatul Belgiei, formată din directorul şcolii - comisar-şef Bruno Vandervelden, 2 profesori/formatori  - Pascal Andre şi André Gaziaux - şi 4 elevi: Stéphanie Adriaens, Charlotte Schuurwegen, Lionel Keutgen; Michaël Korda.

 

 

13-22.10.2014 Nou an de pregătire la Centrul de Excelenţă

 

            Centrul de Excelenţă începe al doilea an de pregătire, cu o serie de 16 poliţişti din judeţele Bistriţa Năsăud, Mureş, Sălaj, Suceava şi municipiul Bucureşti.

 

 

01.10.2014 Deschiderea anului şcolar

 

            Anul de învăţământ 2014-2015 începe la Şcoala de Agenţi de poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca cu 125 de elevi de anul I, 148 de elevi de anul II şi 24 de cursanţi din rândul Poliţiei Locale - a cincea serie de cursanţi pregătiţi de şcoala clujeană de poliţie. La festivitatea de deschidere a noului an de pregătire au participat prefectul judeţului Cluj - prof. dr. ing. Gheorghe Ioan Vuşcan şi şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj - chestor de poliţie Tudor Grindean. În preambulul festivităţii de deschidere, a fost dezvelită şi plăcuţa de ”Şcoală Europeană 2014”, titlu câştigat de Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca în luna mai a acestui an.

 

 

26.09.2014 Promovarea ofertei educaţionale

 

            Între orele 09:00-13:00 are loc o activitate de promovare a imaginii instituţiei: participarea la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, organizată la Cluj Arena, de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj. La standul şcolii au fost consiliate aproximativ 80 de persoane, interesate de oferta educaţională a şcolii sau de un loc de muncă.

 

 

24-26.09.2014 Convocări

 

            Găzduim convocarea metodică ”Particularităţi în evaluarea competenţelor elevilor şcolilor postliceale aflate în subordinea M.A.I.” şi convocarea din cadrul Centrului de Excelenţă  “Îmbunătăţirea serviciilor educaţionale”. La activităţi au participat reprezentanţi ai I.G.P.R. - D.M.R.U. - Serviciul Formare Profesională: şeful serviciului - subcomisar de poliţie Paul Bălţăţeanu, subcomisar de poliţie Raluca Neagu şi inspector principal de poliţie Loredana Marin.

 

 

17.09.2014 Director nou

 

            Prin dispoziţia nr. 5788 din 17.09.2014 a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, comisar-şef de poliţie Alexandru Tanco a fost numit director al Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca.

 

 

11.09.2014 Examen scris la admitere

 

            În cadrul concursului de admitere, are loc proba scrisă de verificare a cunoştinţelor de limba română şi o limbă străină (limba engleză sau franceză), fiind folosite două locaţii: Liceul Tehnologic nr. 1 şi Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca. Rezultatele sunt afişate în seara aceleiaşi zile. Punctajul maxim a fost de 89 de puncte, acesta revenindu-i tinerei Buric Tatiana-Emilia, din judeţul Gorj. Ultimul punctaj de admitere a fost de 66 de puncte.

 

 

08-09.09.2014 Probele sportive ale admiterii

 

            Tinerii care s-au înscris pentru concursul de admitere 2014 organizat de Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca au avut de trecut de verificarea medicală şi de probele sportive eliminatorii. La finalul celor două zile, 455 de candidaţi - 63,3% dintre cei înscrişi - au rămas în concurs: 105 fete (43% dintre cele 245 înscrise), respectiv 350 de băieţi (74% dintre cei 474 înscrişi).

 

 

06-07.09.2014 Înscrieri la concursul de admitere

 

            La sediul şcolii au loc înscrierile pentru concursul de admitere 2014. Se înscriu 719 tineri; dintre aceştia, 709 candidează pe locurile pentru etnicii români - 120 de locuri, 6 pe locurile pentru etnicii romi - 3 locuri şi 4 pe locurile pentru alte minorităţi - 2 locuri. Dintre cei 719 candidaţi, 245 sunt fete şi 474 sunt băieţi.

 

 

27-29.08.2014 Bilanţ la Centrul de Excelenţă

 

            La Centrul de Excelenţă înfiinţat în cadrul Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca s-a încheiat primul an de pregătire a agenţilor în domeniul tacticii utilizării armamentului din dotare în condiţii de stres. În perioada 27-29 august, la sediul şcolii clujene a avut loc evaluarea activităţilor de pregătire pentru anul 2013-2014 şi prezentarea diagnozei nevoilor de pregătire pentru anul 2014-2015 în cadrul Centrului de Excelenţă.

 

 

18-27.08.2014 Curs de utilizare a armamentului

 

            A XII-a serie de cursanţi este pregătită în cadrul Centrului de Excelenţă în domeniul „Tacticii utilizării armamentului din dotare în condiţii de stres”. Este vorba despre 17 agenţi din cadrul I.G.P.R., D.G.P.M.B. şi I.P.J. Ilfov. Trainerii au fost inspector principal Helju Gabriel Nicolae (Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu) - formator în tactica tragerii cu armamentul din dotare şi subcomisar Mocanu Nicoleta (I.G.P.R.) - formator ofiţer psiholog.

 

 

 

04-08.08.2014 Tabăra ”Misiune Posibilă” la a patra ediţie

 

            Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a găzduit ediţia a IV-a a taberei şcolare ”Misiune posibilă - Şanse egale în alegerea carierei”, organizată de Fundaţia ”Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală” Cluj-Napoca, în colaborare cu Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii Bucureşti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

            Obiectivul principal al taberei a fost promovarea diversităţii etnice şi a echităţii etnoculturale, prin încurajarea tinerilor minoritari să opteze pentru o carieră în structurile poliţiei. Astfel, timp de o săptămână, 49 de tineri de liceu, de diferite etnii (maghiară, germană şi lipoveană), din 7 judeţe - Bihor, Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Mureş şi Satu Mare - au putut afla direct de la sursă cum pot deveni poliţişti şi ce tip de pregătire parcurg elevii şcolii de poliţie clujene.

 

  

 

 

07-16.07.2014 Cursul XI la Centrul de Excelenţă

 

            Centrul de Excelenţă a organizat cursuri teoretice şi practice în domeniul „Tacticii utilizării armamentului din dotare în condiţii de stres” pentru o nouă serie de 16 agenţi din cadrul structurii centrale a I.G.P.R. şi D.G.P.M.B. Trainerii au fost agent şef principal Albert Marius (I.G.P.R.) - formator în tactica tragerii cu armamentul din dotare şi inspector principal Bledea Ioana (I.P.J. Bihor) - formator ofiţer psiholog.

 

30.06-01.07.2014 Absolvirea celei de a noua promoţii

 

            Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a ajuns la a noua promoţie de absolvenţi. Cursul festiv din data de 30 iunie a avut în centru recompensarea meritelor diriginţilor şi ale elevilor cu abilităţi manageriale, culturale şi sportive deosebite. Au urmat dezvelirea plăcii de onoare inscripţionate cu numele şefului de promoţie - Princoschi Andreea-Larisa, a tabloului promoţiei 2014 şi sădirea copacului noii serii de absolvenţi.

            În 1 iulie a urmat festivitatea înălţării în grad a celor 48 de absolvenţi.

 

 

10-18.06.2014 Noi cursanţi la Centrul de Excelenţă

 

            Centrul de Excelenţă găzduit de şcoala noastră a organizat cursuri teoretice şi practice în domeniul

„Tacticii utilizării armamentului din dotare în condiţii de stres” pentru încă două serii de agenţi: 32 de cursanţi din judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Ilfov, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Vâlcea, dar şi din Bucureşti şi de la structura centrală a I.G.P.R. Trainerii celor două serii au fost comisar şef Roşca Iulian (Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr” Câmpina) şi agent principal Beca Ioan (I.P.J. Alba) - formatori în tactica tragerii cu armamentul din dotare, respectiv subcomisar Bob Nicoleta (I.P.J. Cluj) şi inspector principal Radu Rita (I.P.J. Harghita) - formatori ofiţeri psiholog.

 

 

02-06.06.2014 Practică în Germania

 

            Doi elevi de anul I ai şcolii - Ştefan Roxana Andreea şi Naşcu Vasile-Doruţ -, însoţiţi de agent şef Fertea Ciprian, au participat la ”Săptămâna Internaţională” organizată de Universitatea de Ştiinţe Aplicate - Facultatea de Poliţie din Hahn, R.F. Germania. La activitate au fost prezenţi elevi, studenţi şi instructori din 12 state: Belgia, Bulgaria, Elveţia, Estonia, Franţa, Germania, Lituania, Marea Britanie, Olanda, Polonia, România şi Spania.

 

 

02-06.06.2014 Oaspeţi germani şi belgieni

 

            Preocuparea şcolii pentru extinderea colaborărilor în plan internaţional s-a materializat în intervalul 2-6 iunie prin găzduirea a două activităţi. Prima a vizat un schimb de experienţă pe linia intervenţiei poliţieneşti cu 3 instructori de la Şcoala de Poliţie din Ličge - Regatul Belgiei, iar a doua - organizarea unui stagiu de practică pentru 3 studenţi ai Universităţii de Ştiinţe Aplicate - Facultatea de Poliţie din Hahn, R.F. Germania.

 

 

26.05-06.06.2014 Curs de protecţia mediului

 

            În premieră pentru şcoala noastră, am găzduit un curs de perfecţionare în specialitatea ”Protecţia mediului”, la care au participat 22 de cursanţi din toate structurile Ministerului Afacerilor Interne.

 

 

19-23.05.2014 O ”Săptămână Internaţională” la Nienburg

 

O delegaţie din cadrul şcolii s-a deplasat la Academia de Poliţie din Nienburg, Saxonia Inferioară - Germania, pentru a participa la ”Săptămâna Internaţională”, activitate în cadrul căreia lectori din 11 state europene (Bulgaria, Estonia, Franţa, Germania, Italia, Lituania, Olanda, Republica Cehă, România, Spania şi Turcia) au prezentat informaţii specifice privind instruirea poliţiştilor. Delegaţia şcolii clujene a fost formată din comisar şef Stoica Laurenţiu - directorul şcolii, şi agent şef adjunct Tămaş Ciprian, cadru didactic auxiliar în cadrul Catedrei de Ştiinţe Socio - Umane.

 

 

20.05.2014 Şcoală Europeană pentru a doua oară

 

            Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca primeşte pentru a doua oară titlul de Şcoală Europeană” în cadrul unei ceremonii găzduite de Guvernul României, sub înaltul patronaj al Parlamentului European.

            Delegaţia şcolii a fost condusă de directorul adjunct al şcolii, comisar şef dr. Gabriel Rusu, secondat de comisar şef Simona Pintea - şefa Catedrei de Pregătire Juridică şi Criminalistică, agent principal Mihaela Ispas - coordonator de proiect şi Larisa Princoschi, eleva din anul II cu cele mai bune rezultate la învăţătură.        

 

 

12-16.05.2014 Training de psihologie şi tactică poliţenească

 

            O delegaţie a şcolii s-a deplasat la Şcoala Medie de Ordine Publică din Miskolc - Ungaria, pentru a participa la sesiunea de pregătire cu tema ”The Application of the Results of Psychology in Law Enforcement Education and Police Tactics”. Delegaţia a fost formată din comisar Fronea Gabriel, profesor de tactică în cadrul Catedrei de Pregătire Poliţienească; inspector principal Dobrin Alina, psiholog; agent şef Mican Vasile, instructor. La activitate au mai participat delegaţii reprezentând Şcoala Naţională de Poliţie Sens din Franţa şi Şcoala de Poliţie Kassa din Slovacia.

 

14.05.2014 Procurori europeni în vizită

 

Școala primeşte vizita unei delegaţii a Reţelei Judiciare Europene de Formare Profesională, formate din: procuror Jan Wisniewski  - Polonia, procuror Pawel Bik - Polonia, procuror Inga Verena Hahn - R.F. Germania, procuror Oana Teoc, de la Curtea de Apel Cluj.

 

 

05-09.05.2014 La mulţi ani!

 

            Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca sărbătoreşte în perioada 5-9 mai 10 ani de la înfiinţare. La invitaţia conducerii şcolii de a participa la această aniversare răspund 8 delegaţii de la parteneri internaţionali din Germania, Italia, Polonia, Regatul Belgiei, Republica Moldova, Slovacia şi Ungaria. Acestora li se alătură numeroşi parteneri de la nivel naţional, judeţean şi local.

            Cu toţii participă la conferinţa internaţională ”Ordinea publică în Europa, între tradiţie şi contemporaneitate” - ediţia a V-a, la dezvelirea bustului patronului spiritual al şcolii - Septimiu Mureşan, la spectacolul de gală dedicat acestei aniversări şi la alte evenimente din agenda momentului aniversar. Detalii: în secţiunea specială de pe site-ul şcolii, rezervată acestei sărbătoriri.

 

 

07-10.04.2014 Şcoala de Poliţie... altfel

 

            Cu prilejul săptămânii Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, suntem vizitaţi de sute de copii şi tineri de la grădiniţe, şcoli şi licee din Cluj-Napoca şi Marghita - judeţul Bihor. O mare parte dintre aceştia asistă şi la o demonstraţie canină, realizată în 8 aprilie cu sprijinul colegilor de la Centrul Chinologic ”Dr. Aurel Greblea” din Sibiu.

            În acelaşi interval au loc activităţi de informare la două structuri ale Grădiniţei cu Program Prelungit ”Neghiniţă” din Cluj-Napoca, vizând regulile de circulaţie rutieră, cu implicarea a peste 170 de copii.

 

 

31.03-09.04.2014 Curs la Centrul de Excelenţă

 

            În cadrul Centrului de Excelenţă are loc un nou curs de formare a agenţilor de poliţie în domeniul „Tacticii utilizării armamentului din dotare în condiţii de stres”. Au participat 16 agenți din judeţele Giurgiu, Prahova, Suceava, Teleorman şi Timiş. Trainerii au fost agent principal Beca Ioan, formator în tactica tragerii cu armamentul din dotare, şi inspector principal Micu Maria, formator ofiţer psiholog, ambii din cadrul I.P.J. Alba.

 

 

14.03-06.04.2014 Stagiu de practică la Nienburg

 

            Elevii de anul II Matei Alexandru şi Tudor Mădălin Cosmin (clasa 201), au efectuat un stagiu de practică la Academia de Poliţie Niedersachsen din Nienburg. La activitate au participat 22 de elevi/studenţi: câte 2 elevi/studenţi din Estonia, Lituania, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia, Spania şi Ungaria şi 6 reprezentanţi ai Norvegiei.

 

 

31.03-04.04.2014 Training polonez de instrucţia tragerii

 

            Subcomisar Dinu Vlad şi agent şef adjunct Tămaş Ciprian au participat la un workshop de metodică şi training vizând instrucţia tragerii, organizat de Şcoala de Poliţie din Katowice - Republica Polonă. Ca şi invitaţi din alte ţări, au fost reprezentate şcoli de poliţie şi unităţi operative din Republica Cehă, România, Serbia, Slovacia şi Ungaria.

 

 

22-30.03.2014 Tabără de instrucţie în Belgia

 

O delegaţie de 2 cadre şi 10 elevi participă la tabăra anuală de instrucţie organizată de Şcoala de Poliţie din Ličge - Regatul Belgiei, la Elsenborn. Este vorba despre: directorul adjunct pentru învăţământ, comisar şef dr. Rusu Gabriel; agent şef adjunct Rusu Alexandru, din cadrul Biroului Management Resurse Umane; elevii de anul I Chiş Roxana-Ioana, Dan Maria-Codruţa, Florian Sînziana, Gagea Maria, Orşan Andreea-Laura, Belu Mihai Ionuţ, Faur Dănuţ Bogdan, Gheorgheş Ionuţ, Man Raul Dan şi Vele Emanuel.

 

28.03.2014 Promovarea ofertei educaţionale

 

            Are loc o activitate de promovare a ofertei educaţionale, prin prezenţa instituţiei cu un stand la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de A.J.O.F.M. Cluj la Cluj Arena. Sunt oferite informaţii despre curricula educaţională şi condiţiile de admitere 2014 unui număr de aproximativ 150 de vizitatori.

 

 

25.03.2014 Avansări de Ziua Poliţiei

 

            Cu prilejul sărbătoririi Zilei Poliţiei Române, 25 martie, are loc şedinţa festivă la care sunt avansaţi în grad 12 colegi.

            Activitatea se încheie cu vizionarea, în avanpremieră, a noului film de prezentare a şcolii, realizat de colegii de la Centrul Multimedia al Ministerului Afacerilor Interne, ”Pregătire europeană. Poliţişti europeni”.

 

 

20.03.2014 Olimpiade - faza pe armă

 

            Au loc ”Olimpiada Competenţelor specializate” - pentru anul II, respectiv ”Olimpiada Comunicare profesională” - pentru anul I, faza pe armă. Au participat 15 elevi de anul II şi 24 de elevi de anul I, de la şcoala clujeană şi de la Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr” Câmpina. La ,,Olimpiada Comunicare profesională”, competiţia a fost organizată sub formă de dezbateri, pe echipe. Echipele şcolii noastre au obţinut: Premiul I, cu 78 de puncte - echipa 1, formată din elevii Iştoan Andreea, Pustan Vladimir, Pop Vasile Florin; Premiul III, cu 73 de puncte - echipa 3, formată din elevii Florea Andrei, Pop Florin, Toma Florian; Menţiune, cu 70 de puncte - echipa 2, formată din elevii Apetri Alexandru, Hoţ Iulia, Miclăuş Alexandru.

            În ceea ce priveşte ”Olimpiada Competenţelor specializate”, cele mai bune rezultate au fost obţinute de către elevii Cîrcu Loredana-Georgeta (locul III) şi Princoschi Andreea-Larisa şi Hojda Vasile  (menţiuni).

 

 

19.03.2014 Cadú, elev pentru o zi

 

            Agenda activităților dedicate sărbătoririi Zilei Poliţiei Române aduce miercuri, 19 martie 2014, un eveniment ajuns la a VIII-a ediție: ”Elev al Şcolii de Poliţie pentru o zi”. Anul acesta, invitaţia de a îmbrăca uniforma de elev a fost acceptată de către căpitanul echipei CFR 1907 Cluj, Ricardo Manuel Ferreira Sousa, sau, cum îl alintă suporterii, Cadú.

            Fotbalistul portughez s-a integrat fără nicio problemă în rândul colegilor săi pentru o zi. Activitatea a debutat cu un instructaj, după care invitatul s-a alăturat unei echipe de patrulare care a intervenit în depozitul unei firme, împiedicând săvârşirea unui furt. La final, căpitanul CFR-ului a avut o întâlnire cu echipa de fotbal a şcolii.

 

 

10-19.03.2014 Curs la Centrul de Excelenţă

 

În cadrul Centrului de Excelenţă a avut loc un nou curs de formare a agenţilor de poliţie în domeniul „Tacticii utilizării armamentului din dotare în condiţii de stres”. Au participat 16 agenţi din judeţele Bacău, Buzău, Călăraşi, Iaşi, Neamţ şi Vaslui. Trainerii au fost comisar şef Zaha Ovidiu, formator în tactica tragerii cu armamentul din dotare, din cadrul I.P.J. Bihor, şi subcomisar Bob Judit Katalin, formator ofiţer psiholog din cadrul I.P.J. Sălaj.

 

 

18.03.2014 Porţi Deschise

 

            La ediţia a X-a a ”Zilei Porţilor Deschise” pragul şcolii este trecut de peste 350 de vizitatori de toate vârstele. Ghidaţi de elevi din anul I şi II, oaspeţii s-au iniţiat în tainele pregătirii viitorilor agenţi de poliţie.

 

 

10-14.03.2014 Instruire în domeniul noului Cod Penal

 

         Şcoala a găzduit o activitate de instruire în domeniul noului Cod penal şi al noului Cod de Procedură Penală. Au participat 26 de agenţi de poliţie din judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Cluj, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Satu-Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş.

 

 

11.03.2014 Centru de Excelenţă premiat

 

            Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale - A.N.P.C.D.E.F.P. acordă premiul I la Categoria ”Centre de Excelenţă create în proiecte Leonardo da Vinci” Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca. Este vizat Centrul de Excelenţă înfiinţat în şcoala noastră, pentru pregătirea profesională a agenţilor de poliţie pe linia managementului stresului profesional şi a competenţelor în tactica tragerii - centru creat prin Proiectul BIA nr. LLP-LdV/TOI/2010/RO/005.

 

 

27.02.2014 Olimpicii noştri

 

            În urma organizării fazei pe şcoală a ”Olimpiadei Competenţelor specializate” - pentru elevii anului II, respectiv a ”Olimpiadei Comunicare profesională” - pentru cei din anul I, la anul II cele mai mari punctaje au fost obţinute de elevii: Raita Darius-Iuliu, Hojda Vasile, Princoschi Andreea-Larisa, Sot Sergiu-Sabin, Cîrcu Loredana-Georgeta, Daia Luci-Ileana, Takacs Mihaela-Ramona şi Olar Tudor-Petru.La anul I, la etapa pe armă din 20 martie ne vor reprezenta elevii: Iştoan Andreea, Pustan Vladimir, Pop Vasile-Florin, Florea Andrei, Toma Florian, Apetri Alexandru, Hoţ Iulia, Miclăuş Alexandru, Pop Florin-Mircea-Ionuţ, Duca Georgiana, Florian Sînziana şi Faur Dănuţ.

 

17-26.02.2014 Continuă cursurile Centrului de Excelenţă

 

            Centrul de Excelenţă găzduit de şcoala noastră a organizat în perioada 17-26 februarie al doilea curs de anul acesta de formare a agenţilor de poliţie în domeniul „Tacticii utilizării armamentului din dotare în condiţii de stres”. Cursul a fost urmat de 16 agenţi din judeţele Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Sălaj şi Sibiu.

 

 

07.02.2014 Oaspeţi de la Oradea

 

            Găzduim o vizită de studiu a unei delegaţii de 2 cadre şi 15 elevi ai Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ”Avram Iancu” Oradea. Cu acest prilej, între cele două şcoli se pun bazele unui ”Protocol de cooperare instituţională”.

 

 

 

03-07.02.2014 Instruire asupra noului Cod penal

 

         Instituţia noastră găzduieşte o activitate de instruire în domeniul noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală, la care participă 26 de ofiţeri de poliţie din judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Cluj, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş. Coordonatorul activităţii este comisar Olari Radu.

 

 

27-31.01.2014 O ”Săptămână Internaţională” la Hahn

 

            Agent şef Fertea Ciprian şi elevii din anul II Boca Iuliana şi Olar Tudor participă la evenimentul ”Săptămâna Internaţională”, organizat de Universitatea de Ştiinţe Aplicate - Facultatea de Poliţie din Hahn, landul Renania-Palatinat. La activitate au fost prezenţi elevi, studenţi, formatori, profesori şi cadre de poliţie din 13 state: Belgia, Bulgaria, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Polonia, România şi Spania.

 

 

24-31.01.2014 Studenţi germani în practică

 

O delegaţie de 3 studenţi de la Academia de Poliţie din Hahn a efectuat o vizită de documentare la şcoala noastră, în perioada 24-31 ianuarie. Este vorba despre Philipp Gebel, Pascal Göller şi Philipp Hammel. Aceştia participă la ore din curricula elevilor de anul I, efectuează practică pe raza Secţiei 4 de Poliţie a Municipiului Cluj-Napoca, vizitează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Avram Iancu” al Judeţului Cluj şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Cluj ”Alexandru Vaida Voevod”.

 

 

20-29.01.2014 Primul curs din 2014 al Centrului de Excelenţă

 

În perioada 20-29 ianuarie, Centrul de Excelenţă găzduit de şcoala clujeană de poliţie organizează un nou curs de formare a agenţilor de poliţie în domeniul „Managementui stresului profesional şi a competenţelor în tactica tragerii”, susţinut de formatori români pregătiţi în cadrul Proiectului BIA. La curs participă 16 agenţi din judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Mureş şi Satu Mare.

 

 

24.01.2014 Mica Unire

            Conducerea şcolii, reprezentată de comisar şef Tripon Florin, şi un detaşament de 18 elevi, coordonaţi de agent principal Dragomir Cosmin, participă la ceremonialul dedicat sărbătoririi Unirii Principatelor, la statuia lui Alexandru Ioan Cuza: depunere de coroane şi defilare.